LOVITURA de la Bruxelles! REZOLUȚIA Parlamentului European despre statul de drept din România bagă spaima în PSD

Publicat: 07 11. 2018, 13:17

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa consideră că o eventuală rezoluție a Parlamentului European cu privire la situația din România ar fi total nejustificată. Politicianul neagă faptul că România ar fi înregistrat derapaje majore de la principiile europene, deși oficialii europeni și-au exprimat în mod repetat îngrijorările.

”O astfel de rezoluție, indiferent de forma ei finală, ar fi total nejustificată. Discuția pe subiect este mai degrabă forțată de acele grupuri din Parlamentul European – în primul rând de PPE – care au susținut guverne față de care Comisia Europeană a început să ia măsuri. O astfel de rezoluție ar fi doar o acțiune în compensație. Nu cred că este de acceptat însă ca astfel de calcule politice să dicteze agenda Parlamentului European.

Guvernul de la București a fost prezent la Bruxelles în mod repetat, prin diverșii săi reprezentanți, pentru a avea un dialog normal cu forurile europene. Există totală deschidere din partea României către Bruxelles și ceea ce contează este continuarea acestui dialog” a spus Răzvan Popa, potrivit stiripesurse.ro.