Liviu Pop (PSD), despre Tudorel Toader: A fost o surpriză neplăcută pentru mine că nu a respectat angajamentul pe care și l-a luat în CEx (VIDEO)

Publicat: 22 04. 2019, 22:21
Foto: facebook.com/Pop.Liviu.Marian

Senatoul PSD Liviu Pop a declarat luni, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că a fost surprins de faptul că Tudorel Toader nu s-a ținut de cuvânt atunci când a promis că va da Ordonanțele de Urgență de modificare a Codurilor Penale.

Întrebat dacă are vreo explicație pentru comportamentul lui Tudorel Toader, social-democratul a răspuns: ”Nu, și eu am fost surprins că după ce domnia sa, la CEx-ul din noiembrie, s-a angajat că va veni cu acea OUG prin care tot ceea ce CCR a spus că este în regulă și toate articolele care nu au fost atacate la CCR să fie cuprinse în această OUG și lucrul acesta se va întâmpla repede.

Din noiembrie până în aprilie nu s-a întâmplat absolut nimic și am fost surprins, știindu-l pe Tudorel Toader un om de cuvânt. A fost o surpriză neplăcută pentru mine că un angajament luat în fața CEx, fără să îi spună nimeni, dânsul a venit cu această soluție, nu a fost respectat de domnia sa”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.