Liviu Pop (PSD), despre nominalizarea lui MRU la șefia SIE: Această manevră politică este menită să ne dezvăluie noua față a președintelui, aceea de "președinte jucător", după modelul patentat de înaintașul său Traian Băsescu

Publicat: 30 06. 2015, 11:53
Foto: liviumarianpop.ro

Klaus Iohannis nu ține cont de faptul că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu are susținerea majorității, susține senatorul PSD, Liviu Pop, și de asemenea, refuză să semneze decretul de numire în funcție a senatorului PSD Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor, ceea ce înseamnă că „președintele a ales calea greșită a conflictului politic”. „Este regretabil” faptul că președintele care s-a autointitulat „al tuturor românilor” a ales deja să reprezinte numai o parte din electorat, mai spune Pop.

„Președintele Klaus Iohannis ne dovedește pe zi ce trece că liniștea de la Palatul Cotroceni este doar una dintre tacticile sale de conducere. Toată această liniște pregătea revenirea cu surle și trâmbițe a fostului premier PDL Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE. Această manevră politică este menită să ne dezvăluie noua față a președintelui, aceea de „președinte jucător”, după modelul patentat de înaintașul său Traian Băsescu. Klaus Iohannis nu tine cont de faptul că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu are susținerea majorității, din motive lesne de înțeles și de tristă amintire și, în același timp, refuză să semneze decretul de numire în funcție a senatorului PSD, Mihai Fifor, la Ministerul Transporturilor. Înseamnă că președintele a ales calea greșită a conflictului politic”, a afirmat luni Pop, citat de Agerpres.

„O întrebare se naște din această situație, iar aceasta are nevoie de un răspuns ferm: în momentul în care România traversează una din cele mai bune perioade economice din ultimii ani, președintele va alege oare să joace cartea interesului politic de grup în dauna interesului național?”, a mai spus acesta.