Social-democratul Liviu Pleșoianu, candidat la șefia PSD, a susținut un discurs fulminant la Congresul de sâmbătă, fiind aplaudat frenetic de social-democrații prezenți al Sala Palatului.
Deputatul a comparat situația din PSD cu cea dintr-un film de groază și a anunțat că o să vorbească și despre Liviu Dragnea, chiar dacă riscă ”să vină monștrii cei răi”. El a acuzat actuala conducere a PSD de tăcere complice, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare.
LIDIA BUBLE, GOALĂ PUȘCĂ LA DUȘ! RĂZVAN A PRINS-O ÎN FAPT! AVEM IMAGINI COMPROMIȚĂTOARE (GALERIE FOTO)
Discursul lui Pleșoianu pare să-i fi deranjat pe mulți dintre actualii lideri ai PSD. Viorica Dăncilă, Rovana Plumb, Eugen Teodorovici sau Lia Olguța Vasilescu au refuzat să-l aplaude pe social-democrat.
”Am fost tentat să vin cu o cămașă albă, așa cum am fost anul trecut la mitingul împotriva abuzurilor. Am decis să vin în cămașă neagră, pentru că asistăm la un film horor, care rulează pe marile ecrane. Dintr-o dată, toată lumea tace, oamenii nu mai vorbesc între ei, delegații la congres nu mai vorbesc. Ca orice film serios horor există și monștrii cei răi.
Natura umană, natura lucrurilor face ca cei care au ales să tacă, să se împiedice prin casă și să producă un zgomot. În somn, niște oameni vorbesc și astfel vin monștrii cei răi.
Aud de câteva sâptămâni un discurs, pe care parțial l-am auzit și astăzi: să fim uniți întru tăcere, întru silențiozitate, să fim exact ca telefoanele puse pe modul silențios pentru că altfel vin monștrii cei răi. Asta ni se cere nouă: să tăcem pentru a nu veni monștrii cei răi”, a spus Liviu Pleșoianu.
Social-democratul a susținut că fostul lider al partidului a fost transformat într-un „trofeu politic”, iar faptul că acesta și-a primit sentința la o zi după alegerile europarlamentare nu a fost un lucru întâmplător.
BOMBĂ MONDENĂ! EA E FIICA SECRETĂ A ANDREEI MARIN! ȘTEFAN BĂNICĂ E ÎN STARE DE ȘOC! ABIA ACUM S-A AFLAT (GALERIE FOTO)
”La precedentul Congres eram în mijlocul sălii, când toată lumea s-a ridicat în picioare să-l aplaude pe Liviu Dragnea. În acel moment am stat jos pentru că nu mi s-a părut corect că unii dintre candidații nu au putut să vorbească.
Sentința de condamnare a lui Liviu Dragnea, despre care cred că trebuie să vorbim, să nu ne facem că nu a existat. Sentința de condamnare nu a fost în niciun caz fixată la o zi după alegeri întâmplător. Liviu Dragnea a fost miză electorală, ceva odios! Mai odios de atât a fost faptul că a fost transformat în trofeu politic.
O să aleg să vorbesc despre Liviu Dragnea, chiar dacă risc să vină monștrii cei răi. Am să vorbesc despre un om al cărui număr nici măcar în agendă nu-l am: Darius Vâlcov. El este omul care a primit control judiciar pentru a publicat protocolul secret dintre Parchetul General și SRI. În ciuda faptului că CCR a decis că acele protocoale sunt neconstituționale, după ce le-a publicat, acel sistem odios a plecat pe urmele lui.”, a spus Liviu Pleșoianu.
În discursul său, Pleșoianu a făcut referiri și la așa-numitul ”stat paralel”.
”Mie îmi e foarte clar că statul paralel există. În 2012 eram un cetățean care credea în dreptate până la capăt, mergeam pe 40 de grade să îl suspend pe Băsescu. (…) Dacă monștrii ăia răi vor veni la doamna Dăncilă, la Oprișan, la Firea, o să vorbesc! Nu e normal să tăcem. E o tăcere a morții, nu a vieții”, a mai spus candidatul la funcția de președinte al PSD.
Pleșoianu și-a continuat discursul o pildă cu Baiazid și Mircea cel Bătrân și a vorbit și despre faptul că americanii vor gazele din marea Neagră.
Deputatul PSD s-a referit și la cazul Sorinei, fetița luatp cu mascații din casa asistenutului maternal care a crescut-o pentru a fi dată familiei de români din SUA care a adoptat-o.
INCENDIAR! CE FAC OANA ROMAN ȘI SOȚUL EI CÂND NU-I VEDE NIMENI! IMAGINI BOMBĂ AU AJUNS PE INTERNET
”S-a ajuns ca o procuroare dintr-o specie incertă să târască pe jos un copil. (…) Să ne trezim pentru că mai devreme sau mai târziu s-ar putea să ajungă și la copiii noștri”, a spus social-democratul.
Pleșoianu a vorbit și despre Laura Bretan, adolescenta care a participat la selecția națională de la Eurovision și care nu a reușit să câștige competiția pentru că doi jurați ar fi votat împotriva ei pe motiv că a susținut deschis votul la referendumul pentru familie.
”Aud de dimineață până seară de progresism. E în regulă să tăcem. Anul ăsta a fost un moment oribil la Eurovision. Concurenta noastră are voce de înger, cineva, o mână nevăzută a pus în juriu două persoane care au descalificat-o. Știți ce au făcut ulterior cele două persoane? S-a lăudat cu ce au făcut pentru că Laura Bretan a votat la referendumul pentru familie”, a mai spus Liviu Pleșoianu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.