Liviu Dragnea: Vom primi în PSD membri PDL până în ziua depunerii moțiunii de cenzură. Suntem un partid deschis
Deși plecările din PDL către Opoziție sunt din ce în ce mai numeroase, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a susține că acest traseism va lua sfârșit odată cu depunerea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu.
„PSD e un partid deschis. Am convenit un lucru la congres, ca porțile pentru acest fel de veniri se încheie exact în ziua moțiunii. Până atunci, există această posibilitate ca unii parlamentari să sprijine în ultimul ceas opoziția. Într-adevăr, dacă fac acest lucru poate li se pot ierta anumite păcate politice”, a declarat Dragnea.
În ceea ce privește depunerea candidaturilor pentru alegerile locale, social democratul a delcarat că listele nu au fost încă finalizate, precizând însă că în București PNL și PSD vor avea candidați comuni.
USL are acum 68 de parlamentari în Senat, în vreme ce puterea numără doar 64. Ultimele demisii sunt cele ale parlamentarilor Marius Dugulescu, Iosif Blaga şi Dorin Păran. Asta la o zi după ce fostul vicepreşedinte PDL a anunţat că părăseşte formaţiunea aflată la putere.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf