Liviu Dragnea a avut o reacție acidă după ce Victor Ponta a dat publicității o fotografie în care acesta apărea alături de ”statul paralel”.
Pentru a ilustra ipocrizia șefului PSD, care pretinde că luptă cu ”statul paralel”, liderul ProRomânia a publicat o poză din 2014, în care apăreau Liviu Dragnea, alături de Laura Codruța Kovesi, George Maior și Gabriel Oprea.
În replică, Dragnea l-a numit pe Ponta ”turnător”.
”Să dea toate pozele de la întâlnire! Oricum era o întâlnire semi-publică, la care au venit mai mulți oameni. Și Ponta a fost. Am discutat lucruri ca la orice întâlnire de acest fel. Dacă are poze cu noi îmbrățișați, să le dea!”, a spus Liviu Dragnea, la finalul ședinței CEx, în care și-a reconfirmat poziția de lider al social-democraților.