Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea, fostul lider PSD, pentru trafic de influență în legătură cu vizita făcută în SUA, în ianuarie 2017, la instalarea lui Donald Trump în funcția de președinte.
Procurorii anticorupție susțin că, în perioada ianuarie – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în:
DNA mai susține că fostul lider PSD a mai acceptat de la același afacerist promisiunea că va paticipa, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali americani.
În schimb, Liviu Dragnea ar fi traficat influența pe care o avea față de premier și membrii Guvernului de la acea dată, promițându-i omului de afaceri că-i va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.
Procurorii DNA mai susțin că, în perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea și-ar fi folosit autoritatea și influența față de inculpatul Dimitrescu Gheorghe, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea cu înalți oficiali americani.
În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influența pe care o avea asupra ministrului de Externe de la acea vreme, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu, se arată în comunicatul DNA.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul București.