Liviu Dragnea respinge cererea liberalilor privind mai multe întrebări la referendumul CpF: "Nu vrem să fie parazitată de alte teme" (VIDEO)
Partidul Național Liberal, prin vocea președintelui Ludovic Orban, a sugerat luni că la referendumul pe care puterea vrea să îl organizeze în această toamnă privind inițiativa Coaliției pentru Familie de modificare a articolului din Constituție ce definește familia să mai fie întrebați românii și în privința altor subiecte importante.
Această ideea a fost respinsă de Liviu Dragnea care a spus că tema familiei tradiționale este prea importantă pentru a fi "parazitată" de alte subiecte.
"Singura temă la acest referendum. Da! Ni se pare foarte importantă această temă și nu vrem să fie parazitată de alte teme", a afirmat președintele PSD.
Întrebat dacă prin această decizie România nu va regresa, având în vedere trendul din lumea occidentală de legalizare a căsătoriilor LGBT, Liviu Dragnea a precizat că vrea ca românii să decidă în ciuda faptul că ar exista "presiuni" din exterior.
"Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interior țării. Mă interesează că această decizie să fie luată de români și nu de altcineva cu toate presiunii, sugestiile venite din alte părți", a precizat Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea respinge cererea liberalilor privind mai multe întrebări la referendumul CpF: "Nu vrem să fie parazitată de alte teme"
#DIRECT_ONE_6gv48l#