Dragnea, despre remaniere: O să fie și niște dezamăgiri și niște surprize… (VIDEO)
Liviu Dragnea a declarat că remanierea guvernamentală va produce surprize și dezamăgiri pentru unii. Șeful PSD a venit cu mai multe precizări după ce în spațiul public a apărut informația conform căreia săptămâna aceasta va avea loc ședința Comitetului Executiv Național al PSD în care se va discuta despre schimbarea unor miniștri. Ulterior s-a aflat că ședința a fost amânată și au apărut mai multe speculații despre neînțelegeri la vârful partidului cu privire la această remaniere.
Explicațiile lui Dragnea au fost presărate cu ironii la adresa unor colegi de partid și la adresa presei.
”Am văzut foarte multe informații, păreri, analize chiar acțiuni aleunor colegi de-ai mei din PSD, din Guvern, colegi care și-au comandat sondaje, susțineri destul de înălțătoare, alții supărați, alții vorbind de negocieri, alții de tensiuni în PSD. Am avut o discuție (cu premierul) în acest weekend, chiar duminică, și mi-a arătat că are deja un punct de vedere finalizat în ceea ce privește miniștrii care nu ar trebui să mai continue și că în perioada următoare lucrează la variantele de înlocuire pentru acești colegi. Și poziția dumneaei și a mea e destul de bine conturată: e o remaniere importantă, care trebuie să țină cont de obligațiile, provocările pe care le va avea România și Guvernul în următorul an și nu numai și atunci trebuie să cântărească bine orice propunere ce va veni din CEx”, a declarat Liviu Dragnea.
La remarca unui reporter conform căruia lideri PSD din teritoriu au venit la București crezând că va avea loc CEx-ul, Dragnea a replicat: ”eu țin foarte mult la colegii meiși le spun să înțeleagă că CEx-ul de la PSD, care a devenit deja eveniment național, încă e convocat de noi, nu de presă. Din moment ce n-am anunțat o zi anume… Analizăm cu atenție împreună cu premierul activitatea fiecărui ministru, nu pe chestiuni personale, nu pe chestiuni de puci, de puci. Din ce am vorbit cu premierul, o să fie și niște dezamăgiri și niște surprize. Se are în vedere doar eficiența, capacitatea de comunicare, de muncă și dea gestiona relațiile și comunicarea pe care trebuie să le aibă miniștrii în perioada asumării președinției Consiliului UE”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.