Liviu Dragnea (PSD): Crin Antonescu va cunoaște România reală la Teleorman, va vedea cu ce se confruntă cetățenii

Publicat: 29 10. 2012, 11:05

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a vorbit luni dimineață, despre decizia lui Crin Antonescu de a candidat într-un colegiu în judeţul Teleorman, apreciind că acest lucru îl va ajuta să vadă care sunt problemele reale cu care se confruntă cetățenii din România.

„Să vorbească cu lumea, să cunoască România reală. În București toată lumea stă în fiecare zi. Măcar la 4 ani să vadă cu ce se confruntă cetățenii. Sigur că și în București sunt probleme, dar probleme reale sunt în țară”, a declarat Dragnea.

Iniţial, preşedintele PNL se hotărâse se intre în cursa pentru un nou mandat de senator în Sectorul 3 din Capitală, după ce în 2008 a obţinut mandatul de senator în sectorul 1 din Bucureşti.

Întrebat dacă țintește postul de președinte al Camerei Deputaților, Dragnea a negat, precizând că obiectivul său este acela de deputat în Parlament.

„Eu vreau să fiu deputat. Nu mă tentează Camera Deputaților. Pentru mine o funcție importantă dacă poți să îți atingi un obiectiv pe care îl ai în minte. Din câte știu eu, în 9 decembrie se candidează pentru o funcție de parlamentar, nu de președinte al Camerei”, a mai spus social democratul.

În ceea ce privește ocuparea postului de premier, Dragnea a declarat că Victor Ponta este singura propunere din partea USL.

„Este exclusă varianta în care USL ia peste 50% și Victor Ponta să nu fie desemnat premier. Va fi și propus de noi și desemnat de Traian Băsescu. Știu că Victor Ponta e sănătos și își dorește în continuare această funcție”, a mai spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea: Ponta, singurul candidat propus de USL pentru a fi premier

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />