Liviu Dragnea: PSD are datorii de aproape 1 milion de euro
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că datoriile partidului au ajuns la circa 1 milion de euro. Ca urmare a acestei situații financiare dezastruoase, partidul urmează să deruleze o serie de restructurări și să raționalizeze cheltuielile, conform Mediafax.
Dragnea susține că PSD a decis deja concedierea unor salariați, dându-se preavizele de rigoare, iar o decizie finală urmează a fi luată peste câteva zile.
„Va fi o restructurare destul de sănătoasă. Sunt două motive principale: competenţele fiecărui salariat şi banii pe care îi avem disponibili. PSD nu-şi mai poate permite să meargă cum a mers în anii trecuţi : avem, n-avem bani trebuie să plătim salarii sau să plătim utilităţi, pentru că n-am făcut decât să mărim foarte mult datoriile”, a declarat Dragnea.
Pentru a reduce cheltuielile, partidul va raționaliza toate resursele financiare și va începe să strângă cotizații de la membrii.
Potrivit unor surse din cadrul PSD, sediul central al partidului din Șoseaua Kiseleff ar fi acumulat datorii de 300.000 de lei.