Un proiect de lege inițiat de Liviu Dragnea a fost adoptat de Senat
Senatorii au adoptat cu 57 de voturi „pentru” și 18 abțineri proiectul de lege care sancționează dublul standard. Inițiatorii proiectului sunt fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, și purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, informează Digi24.
Inițiativa prevede că o amendă de maximum 4% din cifra de afaceri va fi aplicată pentru „comercializarea produselor și serviciilor pentru consumatori la care s-a constatat existența dublului standard”, iar „în caz de abatere repetată se poate suspenda autorizația de funcționare a comerciantului/prestatorului de servicii pentru o perioadă de 6 luni”.
ANPC va fi instituția care va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.
„În sensul prezentei legi prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înțelege o practică comercială care implică introducerea pe piață a unui produs ca fiind identic cu același produs comercializat în mai multe state membre, în cazul în care aceste produse au în mod semnificativ o compoziție diferită sau caracteristici care cauzează sau pot determina consumatorului mediu să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în caz contrar”, mai arată un amendament al raportului adoptat de senatorii din Comisia economică.
Propunerea legislativă urmează să ajungă la vot în Camera Deputaților, care este for decizional.