Liviu Dragnea, noi PROMISIUNI NERUŞINATE pentru pensionari: O să ajungem în 2021 cu unele PENSII TRIPLE, oricum toate pensiile vor fi DUBLATE!!
Liviu Dragnea le face noi promisiuni pensionarilor români.
Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor susţine că prin noua lege a pensiilor, care urmează să fie adoptată, toate pensiile vor fi dublate până în 2021, iar unele chiar se vor tripla.
Dragnea a spus joi, la şedinţa Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi (OPSD), că punctul de pensie va fi majorat în continuare, după cum s-a stabilit în timpul campaniei electorale şi cum s-a aprobat în programul de guvernare în Parlament, menţionând că acesta va ajunge în 2020 la 1.775 de lei, iar în 2021 la 1.875.
El a adăugat că va intra în vigoare noua formulă, care „este o formulă simplă şi uşor de calculat de fiecare”.
„Dar acel coeficient care va fi introdus în lege, care se va înmulţi cu numărul de puncte acumulate, ăla nu va rămâne fix pe vecie, el va creşte cu rata inflaţiei şi noi o să punem aici, în Parlament, la care vom adăuga unul sau două procente, deci în fiecare an va creşte. Adică, noi o să ajungem în 2021 cu unele pensii triple, oricum toate pensiile vor fi dublate, pentru că faţă de 871 punctul de pensie în 2016, la 1.775 în 2020 este o aritmetică simplă, se dublează. Şi mai sunt acolo câteva prevederi importante în noua lege a pensiilor. Sigur, încep dezbaterile în Parlament, vom discuta pe ea dacă mai poate fi îmbunătăţită”, a adăugat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
Liderul PSD le-a mai promis pensionarilor că noua lege „va introduce dreptate în sistemul de pensii”.
„Dar vreau să aveţi garanţia că este construită foarte bine, am muncit mai mulţi oameni pe ea, doamna Olguţa Vasilescu, cu cei de la Casa de pensii, cu specialiştii de la minister, cu colegii din Guvern, doamna prim-ministru, toată vara am lucrat, am făcut simulări şi chiar este o lege care introduce dreptate în sistemul de pensii şi care face ca în anii următori pensionarul din România să aibă o pensie cât de cât decentă, să nu mai calculeze fiecare leu să vadă dacă a doua zi mai are bani pentru medicamente sau bani pentru pâine, să aleagă între pâine şi medicamente sau dacă are bani să plătească factura la administrator”, a susţinut Dragnea.