Liviu Dragnea, primul Paște după gratii. Când ar putea ieși din închisoare fostul lider PSD

Liviu Dragnea, primul Paște după gratii. Când ar putea ieși din închisoare fostul lider PSD
Foto: Inquam Photos / George Călin

Sărbătorile pascale l-au găsit anul acesta pe Liviu Dragnea după gratii. Fostul președinte PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Acesta este primul an în care Dragnea ”petrece” Paștele în detenție și, dată fiind epidemia de coronavirus, el, la fel ca restul deținuților, nu are voie să primească vizite. În schimb, beneficiază de un meniu special cu preparate tradiționale. Fostul lider al social-democraților a ispășit aproape un an din pedeapsă, dar trebuie să rămână în total cel puțin 2 ani și 4 luni pentru a putea depune cererea de eliberare condiționată. El mai poate câștiga zile libere dacă muncește și se pare că face deja acest lucru la atelierul auto al Penitenciarului Rahova.

Liviu Dragnea, primul Paște la închisoare

Liviu Dragnea ”petrece” sărbătorile pascale la Penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește, de a finele lunii mai 2019, condamnarea pentru fapte de corupție. La fel ca restul deținuților, el nu poate primi vizitele celor dragi, date fiind măsurile de prevenție luate în contextul epidemiei de coronavirus.

În schimb, deținuților li s-a pregătit un meniu special de Paște. Duminică, deținuții de la Rahova au avut la micul dejun ceai, pâine, brânză și salam. La prânz au avut de ales din mai mult tipuri de ciorbă, inclusiv de miel, piure de cartofi cu un tip de carne la alegere, cozonac, suc, ou roșu, drob. La cină, condamnații au primit pilaf cu un tip de carne.

Luni, deținuților li s-a pregătit cam același mic dejun, numai că au avut marmeladă în loc de brânză. La prânz, în loc de piure, au avut fasole cu cârnați și în loc de ciorbă, au avut ciorbă țărănească. În rest, la fel: drob, ouă, cozonac, suc. La cină, deținuții vor primi paste cu brânză.

Fostul șef PSD, condamnat pentru fapte de corupție

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Procurorii DNA l-au acuzat pe Dragnea că a intervenit pentru menținerea în funcție și plata salariilor pentru două angajate ale DGASPC Teleorman care, de fapt, lucrau la organizația PSD Teleorman. Procurorii au susținut că Driana Botorogeanu și Anisa Niculina Stoica nu s-au prezentat la serviciu și nu au prestat vreuna dintre muncile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu Protecția Copilului. În calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Dragnea a coordonat și controlat activitatea instituției la care cele două erau încadrate. În același timp, el conducea și organizația PSD Teleorman. El a mai fost acuzat că s-a folosit de funcția pe care o avea pentru ca ambele femei să rămână angajate ale instituției. La rândul ei, Floarea Alesu, director executiv la DGASPC Teleorman, a fost acuzată că le-a menținut ilegal pe cele două în funcții, în schimbul unor foloase necuvenite.

Pentru aceste fapte, Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare, Floarea Alesu, 3 ani și 7 luni tot cu executare, iar cele două angajate au primit pedepse cu suspendare.

De atunci, Dragnea și Alesu au apelat la mai multe căi extraordinare de atac, în încercarea de a obține anularea sentințelor definitive și reluarea de la zero a judecării dosarului. Nu au avut succes. În fața judecătorilor, el a insistat că stă nevinovat în pușcărie.

În același dosar, Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a fost achitată pentru abuz în serviciu. Chiar dacă și-a susținut mereu nevinovăția, ea a plătit prejudiciul ce i-a fost imputat. Ulterior, instanța care a pronunțat decizia definitivă a dispus că aceasta trebuie să primească banii înapoi. În prezent, Liviu Dragnea are o relație cu Irina Tănase, o fată cu 30 de ani mai tânără decât el. Presa mondenă a speculat că cei doi ar fi logodiți și urmează să se căsătorească după ce el va ieși de la închisoare.

Fostul lider al social-democraților ar putea fi eliberat condiționat după executarea a două treimi din pedeapsă. El se află deja după gratii de aproape un an și trebuie să ispășească încă cel puțin un 1 an și 4 luni pentru a putea formula cererea de eliberare. În plus, el ar putea beneficia de scăderea pedepsei și dacă muncește în penitenciar, lucru pe care se pare că-l și face la atelierul auto. Participarea la programle educaționale i-ar mai putea scădea din pedeapsă, la fel și condițiile de detenție.

Liviu Dragnea, urmărit penal în dosarul Tel Drum

Fostul președinte PSD este urmărit penal încă din 2017 în dosarul Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene.

În octombrie 2019, Călin Nistor, pe atunci procuror-șef interimar al DNA, declara că până la finalul anului sigur va fi dată o soluție legală în dosarul Tel Drum. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Dragnea este acuzat că, în perioada în care era președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi favorizat compania Tel Drum la contractele cu statul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`