Liviu Dragnea: Nu există niciun argument legal care să justifice modificarea legii electorale prin ordonanță de urgență

Liviu Dragnea: Nu există niciun argument legal care să justifice modificarea legii electorale prin ordonanță de urgență

Liviu Dragnea a transmis că PSD se opune cu fermitate modificării legilor electorale — legi organice,  prin ordonanță de urgență, cu doar 4 luni înaintea alegerilor. Președintele social democraților a precizat că acest punct de vedere i-a fost transmis și premierului Dacian Cioloș.

„În ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria să rămână consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului și să se abțină de la inițiative care nu sunt cuprinse în programul de guvernare”, a punctat Dragnea într-un comunicat de presă.

„Legislația electorală se poate modifica doar printr-o lege și nu printr-o ordonanță de urgență, cu atât mai puțin de către un guvern tehnocrat, aceasta fiind o temă eminamente politică. În plus, din punct de vedere procedural nu există niciun argument care să justifice urgența unui astfel de demers, la doar câteva luni după adoptarea legii electorale, cu o largă majoritate, în baza unui proiect elaborat de o comisie specială a Parlamentului”, a adăugat Liviu Dragnea.

De altfel, Partidul Național Liberal a fost reprezentat în Comisia de cod electoral, deținând chiar președinția comisiei, prin intermediul deputatului Mihai Voicu, amintește șeful PSD.

„Proiectul de lege propus de Comisie a fost votat inclusiv de reprezentații PNL, promulgat de președinte și nimeni nu l-a atacat la Curtea Constituțională. O astfel de abordare, potrivit căreia o lege de o asemenea importanță poate fi modificată în funcție de interesele de moment ale unui partid, pune practic între paranteze ideea de democrație”, se mai arată în comunicat.

Total inoportună i se pare lui Dragnea și declarația Președintelui Augustin Zegrean, „care poate fi interpretată drept o viză de constituționalitate acordată în avans unui astfel de demers”.

„Dincolo de faptul că unui judecător nu îi este permis, în general, să se pronunțe asupra unor cauze aflate pe rol sau care ar putea să ajungă pe rol, în cazul acesta particular intervenția dlui Zegrean vădește și partizanat politic, ceea ce este la fel de reprobabil. Datoria domniei sale este să se pronunțe, în plenul Curții, pe probleme de constituționalitate și în niciun caz asupra oportunității politice sau a caracterului democratic al unor inițiative legislative”, a mai declarat Liviu Dragnea.

„Decizia Curții Constituționale nr. 51/2012 preia cât se poate de explicit recomandarea Comisiei de la Veneția care, în ‘Codul bunelor practici în materie electorală’ prevede că ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin — ele pot fi întotdeauna îmbunătățite — ci modificarea lor frecventă sau cu puțin timp (cel puțin un an) înainte de alegeri.

De altfel, inclusiv co-președinta PNL Alina Gorghiu făcea anul trecut presiuni pentru ca legea electorală să fie adoptată în timp util, ca să nu intrăm ‘în acel an dinaintea alegerilor parlamentare în care nu ai voie să mai modifici legislația electorală'”, conchide președintele social-democrat. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție