Liviu Dragnea: Mitingul USL de pe National Arena a costat 139.000 de euro

Liviu Dragnea: Mitingul USL de pe National Arena a costat 139.000 de euro

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat vineri că mitingul de prezentare a candidaților USL la parlamentare, de pe National Arena, se ridica la 139.000 de euro.

În acest cost a intrat și paza asigurată la manifestarea de pe 17 octombrie.

„Asta se pune la socoteală, pentru că noi discutam aici că au venit în Arena Națională membri din 168 de organizatii, au venit 80.000 de oameni. Toate cele 40 de organizații județene au achitat costul deplasării și ei la rândul lor au platit din cotizațiile membrilor, adică cei care au venit la stadion”, a spus Dragnea, pentru Antena 3.

Cei care au venit cu trenul sau cu mașina personal au avut decontat costul drumului de fiecare organizație în parte.

„Ba chiar au fost probleme în județe, că se băteau pe firmele de transport. Dacă ar fi făcut socoteala d-na Roberta Anastase, poate că ar fi ieșit două milioane”, a mai spus secretarul general al PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`