Liviu Dragnea: Ilie Sârbu este un om politic de anvergură. Nu am avut o discuţie în care să spună că vrea să plece din partid sau din Senat

Publicat: 27 08. 2015, 17:49
Foto: flux24.ro

Preşedintele interimar PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că Ilie Sârbu este un om politic de anvergură şi că acesta nu i-a spus că vrea să plece din partid sau de la conducerea grupului senatorilor PSD, informează Mediafax.

„Oamenii mei sunt toţi membrii de partid. Am mai auzit informaţii, nu ştiu pe ce site, că eu am făcut o listă neagră. Nu există aşa ceva”, a declarat Dragnea, întrebat dacă Ilie Sârbu vrea să plece din partid.

„Ilie Sârbu este un om politic de anvergură, are experienţă, a ajutat foarte mult partidul, eu nu am avut o discuţie cu dumnealui în care să spună, în afară de ceea ce a apărut pe surse, că vrea să plece din partid sau din Senat, ceva de genul acesta”, a precizat liderul interimar al PSD.

Potrivit unor surse din rândul social-democraților, Ilie Sârbu ar urma să se retragă de la şefia grupului PSD din Senat, o decizie în acest sens urmând a fi luată în cadrul şedinţei parlamentarilor PSD, programată duminică.