Liviu Dragnea, după prezentarea proiectului ”România competitivă”: ”PSD nu susține ideea unui Guvern de uniune națională” (VIDEO)

Liviu Dragnea, după prezentarea proiectului ''România competitivă'': ''PSD nu susține ideea unui Guvern de uniune națională'' (VIDEO)

Guvernul a prezentat documentul ''România competitivă. Un proiect pentru o creştere economică sustenabilă'', document care a fost elaborat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi care se doreşte o strategie de dezvoltare economică a ţării noastre pe termen mediu şi lung. În acest context, președintele PSD Liviu Dragnea a făcut mai multe declarații, după ce a ieșit de la această prezentare.

''Ceea ce am discutat atunci, la prima întâlnire, s-a conturat și la Bruxelles și unde am fost, la întâlnirea cu social-democrații europeni. În continuare, atitudinea autorităților din România trebuie să fie de foarte mare atenție, ținând cont de evoluțiile din perioada următoare. Nu susținem presiunea pe Marea Britanie pentru a se realiza notificarea mai repede, se va ține cont despre o nouă reconfigurare în Uniunea Europeană. România trebuie să aibă o negociere foarte sănătoasă, sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le folosim, sunt instituții europene care nu au sediu în România, trebuie să le folosim și noi de aici înainte'', a declarat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, după prezentarea proiectului ''România competitivă'': ''PSD nu susține ideea unui Guvern de uniune națională''

#DIRECT_ONE_ygqbfe#

Este nevoie de o analiză foarte serioasă. Astăzi, cota unică este foarte bună, să vedem dacă mâine este nevoie de o modificare, nu este obligatoriu să fie același punct de vedere, a adăugat acesta.

Ceea ce am spus și eu la Cotroceni a spus și Isărescu. Un asemenea proiect care curprinde o strategie de dezvoltare trebuie să cuprindă direcțiile mari de acțiune, dar să existe suficient spațiu pentru ca în România să mai poată exista competiție politică, altfel nu se poate realiza acest proiect până la alegerile din noiembrie. PSD nu susține ideea unui Guvern de uniune națională, consensul în jurul conceptului există, a fost definit și stabilit mai de mult, a continuat liderul social-democrat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:33 - Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cum se va desfășura ceremonia
17:30 - Mircea Fechet: Verificăm constant debitul Dunării și zonele în care riscul de inundații este crescut. Vom verifica 1.200 de km de diguri
17:16 - Apele Române, precizări despre situația de pe Dunăre. Când va fi atins vârful maxim al viiturii și cât de mare va fi
17:05 - Oncologul din Suceava care lua șpagă pentru a trata bolnavii a fost condamnat definitiv. Ce pedeapsă a primit
17:03 - Nelu Tătaru, după ce analizele de sânge arată că vatmanul implicat în accidentul mortal luase, de fapt, o pastilă de răceală: „Aceste DrugTeste sunt acele teste care dau calitativ, nu cantitativ și care interferă cu o sumă de substanțe active” (VIDEO)
16:59 - B1 TV va difuza documentarul „America Alege: Harris Vs. Trump”, în premieră și în exclusivitate TV în România (VIDEO)
16:45 - Marcel Ciolacu cere o schimbare în ceea ce privește Agenția Națională Antidrog: „Tinerii care cad pradă traficului de droguri nu mai pot fi trataţi ca infractori”
16:42 - Premierul Danemarcei, către aliați: Încetați cu discuțiile despre „linii roșii” și lăsați Ucraina să lovească Rusia
16:39 - Cu cât scoate ANAF la licitație o mașină cu numărul „FBI”? Vehiculul este un Golf din 2004
16:28 - Bandă unică pentru autobuze pe bd. Gheorghe Magheru, pe ambele sensuri. Nicușor Dan: Separatoarele de sens vor fi amplasate săptămâna viitoare