Liviu Dragnea, după discuţiile de la Cotroceni: Trebuie să stabilim în primul rând obiectivele, nu persoana. Am propus încă o rundă de consultări (VIDEO)

Publicat: 05 11. 2015, 16:09

PSD consideră că partidele și președintele nu ar trebui să discute despre noul premier, ci, mai întâi, să stabilească o serie de obiective și un program ce ar trebuit susținut de către toate formațiunilie politice, a declarat Liviu Dragnea, după consultările dintre Klaus Iohannis și delegația social-democrată.

Acesta a mai precizat că i-a cerut președintelui să mai organizeze o rundă de negocieri după ce consultările cu partidele din această săptămână se vor termina.

Ce au cerut oamenii în stradă ”sunt solicitări transmise de foarte mult timp. Trebuie să stabilim de aici care vor fi obiectivele ce trebuie atinse în perioada imediat următoare legate de asigurarea funcționării instituțiilor statului și economiei, de funcționarea statului de drept și independenței justiției, instituțiilor care furnizează servicii publice și celor care furnizează protecția și siguranța cetățenilor. Acestea sunt și obiectivele pe care noi ni le-am asumat la Congres de reformare a sistemului politic.

Trebuie să vedem care sunt cele mai bune mijloace: guvern de tehnocrați, de experți sau alegeri anticipate. Toate aceste obiective cred că ar trebui să fie strânse la un loc după discuțiile avute cu toate partidele.

Am propus ca după runda de consultări, după ce președintele Iohannis își formează o părere, să mai avem altă rundă de consultări cu toți liderii de partide care îmbrățișează această idee, apoi să vedem care e minimum program politic la care să participe toate forțele politice, inclusiv președintele.

Trebuie să vedem care e profilul premierului, care ar putea fi profilul pentru miniștri, astfel încât să mergem în Parlament cu o soluție stabilită, în loc să apelăm la varianta, constituțională ce-i drept, în care președintele se întâlnește cu fiecare partid, face o nominalizare, care vine în Parlament cu un program ce poate fi votat sau. Nu putem prelungi criza.

Președintele pare că nu respinge această propunere și așteptăm părerea celorlalte forțe politice”, a declarat liderul PSD.

Am urmărit cu multă atenție ce se întâmplă. Avem discuții în partid și cu simpatizanții și cred că acest moment tragic trebuie să fie un moment de răscruce în ceea ce privește reformarea.
Anul 2016 va fi anul în care vom construi noua generație de lideri. Ar fi bine să facă toate partidele acest lucru. Vom ieși la alegerile de anul viitor cu oameni care au respectat criterii de conduită și integritate
”, a mai susținut Dragnea.

Întrebat ce dorește societatea civilă în opinia sa, Dragnea a răspuns: ”Societatea dorește o clasă politică care să aibă o nouă abordare, politici publice îndreptate către oameni, care să fie caracterizată de cinste, transparență, profesionalism, demnitate și noul guvern ar trebui să se îngrijească să nu mai existe atitudinea de >”.

Liderul PSD a mai susținut că în 2016 trebuie stabilit un program al dezvoltării durabile a României pentru că este inacceptabil faptul că au trecut 26 de ani și România nu are un astfel de plan. ”Avem 26 de ani și nu avem autostrăzi care să lege Sudul de Transilvania sau Moldova de Transilvania”, a mai precizat acesta.

Dragnea: Trebuie să stabilim în primul rând obiectivele, nu persoana. Am propun încă o rundă de consultări

#DIRECT_ONE_soyblv#