Senatorii PSD au fost convocați să participe la votul de joi din Parlament, când se decide ridicarea imunității lui Dan Șova, spune Liviu Dragnea.
Acesta susține că se va vota pentru aprobarea solicitării DNA, dar că totodată nu va dispune sancțiuni imediate pentru cei care nu respectă decizia, scrie Mediafax.
„Decizia politică a PSD este că parlamentarii PSD, senatorii şi deputaţii, vor vota pentru ridicarea imunităţii în cele trei cazuri”, a precizat liderul PSD, referindu-se la cazurile lui Dan Șova, Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.
Solicitat însă să răspundă ce se va întâmpla dacă senatorii nu vor respecta decizia politică a partidului, Dragnea nu a menţionat sancţiuni imediate pentru aceştia şi a spus doar că le va dori „foarte mult succes la un moment dat”, sugerând că nu vor mai fi puşi pe liste la alegerile parlamentare din 2016.
„După ce au fost adoptate nişte decizii politice ale partidului din care faci parte, corect este să le respecţi. Dacă vor fi colegi care, în mod frecvent, nu vor ţine cont de deciziile care se iau în mod democratic în partid, probabil că la un moment dat, partidul se va gândi că nu mai poate susţine astfel de membri în anumite poziţii. Nu suntem un partid din independenţi, în care fiecare candidează independent, fiecare are un proiect politic propriu”, a subliniat Dragnea.