Liviu Dragnea, după ce a fost întâmpinat cu rahat și huiduieli la Reșița: `Ăștia așa vor să conducă România` (VIDEO)

Liviu Dragnea, după ce a fost întâmpinat cu rahat și huiduieli la Reșița: `Ăștia așa vor să conducă România` (VIDEO)
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liviu Dragnea, liderul PSD, a fost întâmpinat cu huiduieli de către opozanții săi, la Reșița, acolo unde va fi ales noul șef al organizației, replicând că „aștia așa vor să conducă România”, potrivit news.ro.

Tot acolo, Liviu Dragnea le-a transmis social-democraţilor, care l-au aşteptat la Reşiţa, să facă politica partidului pentru oameni, nu pentru găşti. Deși a fost întâmpinat cu huiduieli puternice de către opozanții săi, au existat și susținători care l-au aplaudat.

„Astăzi sper ca după alegerile din organizaţia judeţeană lucrurile să intre în normal şi că faceţi chiar politica partidului şi a PSD pentru oameni, nu pentru găşti, nu pentru interese personale, nu pentru oameni care au folosit partidul ăsta pentru alte interese”, le-a spus Dragnea celor care îl aşteptau, unii dintre ei având pancarte ale Organizaţiei de Tineret, potrivit news.ro.

La eveniment, el este însoțit de Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, Mircea Drăghici, trezorierul formațiunii, și Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

Publicația amintește că organizația de la Caraș-Severin a rămas fără preşedinte, după ce Ion Mocioalcă a trecut la partidul lui Victor Ponta, Pro România. Pentru conducerea PSD Caraş-Severin candidează deputata Luminiţa Jivan, pentru funcţia de preşedinte executiv primarul Dumitru Ursu, iar pentru cea de secretar executiv Ioan Narcis Chisăliţă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`