Liviu Dragnea: Duminică voi vota la Turnu Măgurele, unde secția de vot e organizată într-o clădire unde a fost cinematograful Flacăra

Publicat: 09 10. 2015, 14:16
Foto: vremuritulburi.com

Liviu Dragnea a declarat vineri că va vota la Turnu Măgurele pentru fucția de președinte al PSD.

Președintele interimar este și singurul candidat.

„Voi vota în localitatea unde se află organizația de partid din care fac parte, adică la Turnu Măgurele, la ora 11.00, acolo unde colegii mei au organizat secția de vot, se pare că este în incinta unei clădiri unde a fost cinematograful Flacăra. Rezultatele cred că vor fi, ca și prezență finală, pentru că ne interesează pe toți participarea la vot — pentru noi este foarte important că dacă nu toți membrii, un procent mare din membri de partid să participe la această acțiune—, vom avea prezența la vot în jurul orelor 20.00, când este limita procesului de votare”, a declarat Dragnea.

Social democratul a subliniat că rezultatele votului vor fi centralizate după închiderea urnelor, scrie Agerpres.

Politicianul a precizat că în jurul orei 21.00 va organiza o conferință de presă pentru a arăta care a fost prezența la vot. Aceasta va avea loc nu mai devreme de ora 21.00 „pentru că toți așteptăm meciul România – Insulele Feroe”.