Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbăt că în urma negocierilor referitoare la noul Cod fiscal nu s-a ajuns la o soluție, s-a ajuns la o propunere, informează Agerpres.
„Nu s-a ajuns la o soluție, s-a ajuns la o propunere. În primul rând, sunt mulțumit că ideea lansată de mine a dat roade, în sensul că am propus să încercăm să creăm un alt climat politic în România, nu un climat bazat pe scandal, tensiune și contraziceri permanente, ci un climat în care cel puțin marile teme ale societății să fie în oarecare consens. Că propunerea la care s-a ajuns poate deveni soluția finală sau mai poate fi nuanțată este cu totul altceva. Vom avea întâlnirea liderilor politici care va decide acest lucru. Pentru mine, este mulțumitor faptul că ce am propus s-a întâmplat”, a declarat Liviu Dragnea.
Partidele politice au ajuns la un consens pe Codul Fiscal în urma negocierilor din 20 august, acestea înțelegându-se pe TVA-ul de 20% din 2016 și 19% din 2017. De asemenea, în urma consultărilor s-a decis şi ca scoaterea supraaccizei la alcool şi la carburanţi să fie prorogată până la 1 ianuarie 2017.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că pe 24 august va avea loc o sesiune extraordinară a Parlamentului în care se va discuta cerearea de reexaminare a Codului Fiscal formulată de președintele Klaus Iohannis.