Dragnea vede conspirații peste tot. „Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun «Sunt Irina, vreau asta». Poate se sesizează instituţiile”
Liviu Dragnea vede conspirații la nivel național, internațional și, mai nou, în Guvern. Liderul PSD susține că există niște doamne care sună în ministere și se recomandă a fi Irina Tănase, iubita lui.
”Nu mi-e frică de puşcărie pentru că aşa sunt eu din neam, nu mi-e frică. S-a vorbit şi despre iubita mea. Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun: ”Sunt Irina, vrea asta”. Poate se sesizează instituţiile”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Dragnea a afirmat în trecut că este un susținător al familiei tradiționale șică va merge la referendumul din 6-7 octombrie și va vota ”da”. Atât de mult susține familia tradițională, încât a divorțat, iar acum se iubește cu Irina Tănase, o domnișoară cu 30 de ani mai tânără decât el. Adversarii săi politici, chiar și cei din propriul partid, susțin că aceasta are un cuvânt extrem de important de spus în deciziile politice luate la nivelul PSD și al Guvernului, deși practic nu are nicio funcție. Asta în timp ce membri cu greutate ai partidului sunt ignorați.
Liderul social-democrat a mai susținut la Antena 3 că sistemul vrea să-l bage la pușcărie cu ajutorul unui complet de la Curtea Supremă, care a fost constituit cu încălcarea legii.
”Vor să mă bage la puşcărie cu un complet făcut cu încălcarea legii. Legea spune că preşedinţii completelor sunt repartizaţi aleatoriu. ICCJ a adoptat o decizie prin care legea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2019. De ce? Ca să desemneze două complete nelegal. Vom contesta, sigur, dar tot la ei”, a spus Dragnea.
Mai mult, el a afirmat că nu crede că există vreo instanţă care să reziste la presiunile de condamnare a sa.
În dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. Primul termen al apelului se va judeca pe 8 octombrie, la Curtea Supremă. Dosarul a fost repartizat completului de cinci judecători P1 – Penal condus de vicepreşedintele instanţei supreme, Iulian Dragomir.