Liviu Dragnea: Cea mai mare parte a direcțiilor deconcentrate vor trece la autoritățile locale

Publicat: 11 01. 2013, 16:59

Vicepremierul Liviu Dragnea a declart, vineri, că o mare parte dintre direcțiile deconcentrate ale ministerelor vor trece din subordinea prefecturilor la consiliile județene. Astfel, Guvernul vrea să elimine posibilitatea pe care o au prefecţii de a suspenda actele administrative ale autorităţilor locale.

Direcţiile deconcentrate ale ministerelor din judeţe, cea mai mare parte dintre ele, vor trece sub autoritatea autorităţilor locale, pentru că aşa este firesc, aşa e în toate ţările civilizate„, a afirmat liderul USL.

Totodată, Dragnea a precizat că rolul prefectului ar trebui să se concentreze pe coordonarea „mult mai fermă” a acţiunilor în perioadele de calamităţi și pe verificarea modului de aplicare a programului de guvernare .

De asemnea, Guvernul se gândește la posibilitatea ca prefecții să primească competențe în ceea ce privește controalele la nivel local.

Ne gândim serios dacă prefecții să primească ceva competenţe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituţiile judeţene de control nu vor trece la autorităţile locale şi atunci cred că este firesc ca la nivel judeţean cel care să le coordoneze să fie prefectul„, a spus Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Prefecții nu vor mai avea ca atribuții posibilitatea de a suspenda acte ale autorităţilor locale, acest drept fiind transferat instanțelor de judecată, a spus vicepremierul.

Vă pot spune cu certitudine că nu mai dorim ca prefecţii să aibă la îndemână un instrument îngrozitor şi incorect şi anume posibilitatea ca atunci când atacă un act administrativ al unei autorităţi locale acel act să se suspende de drept. Numai o instanţă judecătorească trebuie să aibă această competenţă, deci practic nu este posibil ca un funcţionar public, chiar dacă este înalt funcţionar public, să poată, printr-o decizie a lui, să suspende o decizie a unei autorităţi locale. Pentru asta este nevoie de modificarea Constituţiei şi în procesul de modificare a Constituţiei avem şi astfel de obiectiv„, a spus Liviu Dragnea.