Liviu Dragnea, către prefecți: Să fiți pregătiți când apare iar poleiul, să se intervină înainte ca oamenii să plece dimineața la muncă

Liviu Dragnea, către prefecți: Să fiți pregătiți când apare iar poleiul, să se intervină înainte ca oamenii să plece dimineața la muncă

Vicepremierul Liviu Dragnea, în calitate de conducător al Comandamentului de iarnă, a anunțat, sâmbătă seară, că zăpăzile se întorc în țară în jurul datei de 18 ianuarie și le-a cerut prefecților să fie pregătiți din timp pentru a gestiona situațiile de urgență care vor apărea.

”Începând cu mâine noapte și până luni, va apărea din nou fenomenul de polei, foarte periculos. De asemenea, se prevede că undeva, în jurul datei de 18 ianuarie să se întoarcă zăpezile în țară și am decis să facem această întâlnire pentru a fi toate structurile implicate în gestionarea situațiilor de urgență pentru a fi mult mai bine pregătiți din timp. Dorim să nu mai avem situații în care autoritățile nu comunică între ele, nu colaborează, la nivel județean”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Acesta a spus că, potrivit ANM, în timpul nopții de duminică spre luni, ar apărea din nou poleiul și a cerut ca toate comitetele de situații de urgență să fie pregătite să intervină din timpul nopții, ”înainte ca oamenii să plece luni la muncă”.

De asemenea, Ministrul de interne, Radu Stroe, le-a spus prefecților care au participat la videoconferință să fie pregătiți și să treacă la ”aprovizionarea cu stocuri de material antiderapant”, pentru a se ajunge cu cota de stocuri la cât este necesar pentru a evita eventuale intemperii.

”De asemenea, cei de la Poliția Rutieră trebuie să opereze în mod preventiv, în cazul în care dimineața este polei, rog să se intervină în puncte cheie din oraș pentru a tempera avântul conducătorilor auto”, a declarat Stroe.

Ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Șova, a anunțat că, începând de vineri, CNADNR furnizează comunicate de presă din 2 în 2 ore, cu informări a ultimelor lucruri întâmplate, pentru a anunța acolo unde există probleme.

Comandamentul de iarnă de sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”