Liderul PSD, Liviu Dragnea, a publicat, joi, pe Facebook, un mesaj în care vorbește despre semnificație zilei de 9 mai pentru România. Social-democratul a amintit că la data de 9 mai România și-a proclamat independența și că tot în această zi se celebrează victoria asupra Germaniei naziste din al Doilea Război Mondial.
La finalul mesajului său, Dragnea a amintit și de faptul că PSD organizează, joi, un miting la Iași.
”9 mai are o însemnătate cu totul aparte pentru români, care sărbătoresc astăzi data la care România și-a proclamat independența de stat, devenind, în cuvintele ministrului Mihail Kogălniceanu, o națiune de sine stătătoare.
Celebrăm totodată, alături de țările din întreaga Europă, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite asupra Germaniei naziste, care a încheiat războiul pe continent, dar și momentul istoric în care a fost pusă piatra de temelie a Uniunii Europene – Familia din care facem parte de mai bine de 12 ani și de al cărei viitor trebuie să avem grijă împreună.
De Ziua Europei, vă urez tuturor La mulți ani!
Ne vedem la Iași!”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook.
Liviu Dragnea: 9 mai are o însemnătate cu totul aparte pentru români. Vă urez tuturor La mulți ani! Ne vedem la Iași!