LISTA NOULUI GUVERN, PE SURSE! EI sunt MINIȘTRII care se vor regăsi în următorul EXECUTIV (VIDEO)

Publicat: 02 01. 2017, 16:47
foto: evz.ro

PSD şi ALDE au intrat în linie dreaptă cu formarea guvernului Grindeanu dupa ce social democratul a fost nominalizat premier. Surse din cadrul PSD au oferit deja câteva indicii cu privire la miniştrii care se vor regăsi în următorul executiv, arată B1 TV.

#DIRECT_ONE_yatvj5#

LISTA NOULUI GUVERN, PE SURSE

Chiar dacă nu a primit votul din partea preşedintelui pentru a deveni noul premier al ţării, Sevil Shhaideh ar putea totuşi să fie numită ministru al dezvoltării şi administraţiei publice. Şi Lia Vasilescu este nominalizată pentru acest post. Eugen Teodorovici ar putea să fie numit din nou ministru al finanţelor, în timp ce Bogdan Aurescu va primi, potrivit unor surse, portofoliul la Externe. Şeful Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop, ar putea fi numit ministru al apărării sau al comunicaţiilor, Marius Nica sau Cristian Socol se află printre propunerile pentru fonduri europene, iar Gabriel Vlase ar putea primi portofoliul la interne.

Aceleaşi surse din rândul social-democraţilor spun că Mihai Fifor ar putea fi numit la transporturi, Mihai Tudose va primi portofoliul la economie, iar Florian Popa sau Ionel Sinescu sunt printre favoriţii pentru miniserul sănătăţii. La cultură şi la educaţie ar urma să revină Daniel şi Sorin Câmpeanu, în timp ce la mediu ar fi numit Daniel Constantin. Daniel Botănoiu este propunerea care apare pe surse pentru ministerul Agriculturii, Andrei Gerea ar urma să preia portofoliul la energie, Gabriel Petrea pentru tineret şi sport în timp ce ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul ar reveni fie Steluţei Cătăniciu, fie Graţielei Gavrilescu.