Borussia Dortmund a reușit, marți seară, o calificare entuziasmantă în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, pe Malaga cu scorul de 3-2.
Spaniolii au deschis scorul în minutul 25, prin Joaquin, însă nemții au egalat în minutul 40, prin Lewandowski, după un schimb de pase excelent. Malaga a preluat iar conducerea, în minutul 82, prin Eliseu, și părea ca și calificată.
Borussia Dortmund a întors rezultatul pe final, prin golurile marcate de Reus, în minutul 91 și Felipe Santana, în minutul 93. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
În cealaltă partidă a serii, Real Madrid s-a calificat de asemenea în semifinale, deși a fost învinsă în deplasare de Galatasaray, cu scorul de 3-2.
Galacticii au deschis scorul în minutul 7, prin Cristiano Ronaldo. Turcii au reușit apoi o revenire senzațională, înscriind prin Eboue, în minutul 57, Sneijder, în minutul 70 și Drogba, în minutul 72.
Real Madrid a redus din diferență prin același Cristiano Ronaldo, în minutul 92. În tur, Real Madrid a învins cu 3-0.
Borussia Dortmund – Malaga, 3-2 (0-0, în tur)
Galatasaray – Real Madrid, 3-2 (0-3, în tur)