Liderul PPE: Suspendarea lui Traian Băsescu poate fi considerată o lovitură de stat

Liderul PPE: Suspendarea lui Traian Băsescu poate fi considerată o lovitură de stat
Foto: novinite.com

Joseph Daul, liderul PPE, a declarat, după ce președintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcție de Parlament și după revocarea președinților celor două Camere, totul în doar patru zile, că acest evenimente poate fi considerate o lovitură de stat, potrivit România Liberă.

Înlăturarea primilor trei oameni în stat, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi preşedintele ţării, în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, legilor şi a Constituţiei, pot fi considerate lovitură de stat„, a spus Daul.

Acesta a apreciat că nu a existat o luptă politică între doi adversari, ci doar un atac concentrat asupra statului.

Un atac concentrat împotriva instituţiilor statului, sistemului judiciar şi statului de drept„, a încheiat Daul.

Vezi AICI mai multe detalii despre suspendarea lui Traian Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`