Liderul PDL Covasna: Prin decizia de a nu mai candida la Cotroceni, Antonescu eliberează locul pentru Iohannis
Preşedintele PDL Covasna, Codruţ Opaiţ, consideră că decizia lui Crin Antonescu de a nu a mai candida la Preşedinţie a fost luată în urma unor consultări în cadrul PNL şi că liderul liberal eliberează, astfel, locul pentru Klaus Iohannis, relatează Mediafax.
Potrivit lui Opaiț, decizia lui Crin Antonescu de a nu a mai candida la Cotroceni a fost luată în urma unor consultări în cadrul PNL, motivele fiind „întemeiate”.
Preşedintele PNL Covasna consideră că unul din motive ar fi eliberarea locului de candidat la Preşedinţie pentru Klaus Iohannis.
„Probabil că Iohannis este mai bine plasat în preferinţele electoratului şi va fi împins în faţă. Consider că acest lucru a stat la baza deciziei lui Antonescu”, a afirmat Codruţ Opaiţ.
Sâmbătă, președintele interimar al PNL, Crin Antonescu, a anunțat că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.