Liderii PNL și Dacian Cioloș, discuţii la Palatul Victoria despre programul de guvernare
Liderii PNL și premierul Dacian Cioloș vor discuta, luni, la Palatul Victoria, despre programul de guvernare pe care liberalii intenționează să și-l asume, informează B1 TV.
La discuții vor participa din partea formațiunii politice Alina Gorghiu, Ilie Bolojan și Gheoghe Falcă.
De altfel, liberalii au susținut de mai multe ori că, în eventualitatea în care ei vor câștiga alegerile parlamentare, și-ar dori să-l propună chiar pe Cioloș pentru funcția de premier.
Și președintele Klaus Iohannis a susținut că îl vede pe Cioloș cel mai potrivit pentru această funcție, dat fiind că a făcut o treabă bună și până acum.