Introducerea accizei suplimentare de 7 eurocenţi este criticată dur şi de Partidul Mişcarea Populară. De altfel, membrii formaţiunii au depus luni la Palatul Victoria 300.000 de semnături strânse împotriva accizei.
La acţiune au participat atât candidaţi la alegerile europarlamentare, cât şi parlamentari.
De marți introducerea accizei de 7 eurocenţi va subţia considerabil veniturile românilor. Vom plăti mai mult pentru combustibili, iar transportatorii, producătorii şi comercianţii vor încerca să-şi recupereze pierderile prin creşterea preţurilor, spun specialiştii.
Între timp, premierul Victor Ponta a declarat pentru un post de televiziune că salariile bugetarilor nu vor fi tăiate anul viitor însă cel mai probabil vor stagna.
Dacă până acum pentru un plin de benzină plăteam aproximativ 300 de lei, de la 1 aprilie vom plăti cu 25 de lei mai mult.
Celor 7 eurocenţi li se va aplica şi taxa pe valoarea adăugată, astfel litrul de combustibil se va scumpi cu în jur de 50 de bani. Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat în nenumărate rânduri premierului să renunţe la această măsură, pentru că va genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra economiei şi a cetăţenilor.
În plus, tariful gazelor naturale va creste pentru populaţie cu 2%. Potrivit calendarului de liberalizarea preturilor reglementate, gazele urmau sa fie mai scumpe cu 5% si pentru companii. Premierul Victor Ponta a anuntat insa, la inceputul acestei saptamani, ca pretul gazelor va ramane la nivelul lunii ianuarie pentru consumatorii industriali.
Astfel, preţurile unor produse alimentare ar putea creşte cu 7-8 procente.
De la 1 aprilie se va majora şi preţul unui pachet de ţigări, cu aproape 50 de bani.