Surse: Întâlniri restrânse între liderii PSD. Dragnea face apel la unitatea partidului

Publicat: 31 08. 2018, 21:30

Mai mulți lideri PSD s-au întâlnit într-o ședință restrânsă vineri, cu o zi înainte de ședința Comitetului Executiv Național al partidului, pentru a discuta despre modul în care Liviu Dragnea conduce formațiunea politică.

Unii lideri social-democrați intenționau să conteste autoritatea lui Dragnea, prin punerea în dezbaterea CEx a scrisorilor Ecaterinei Andronescu și a lui Niculae Bădălau. Potrivit surselor HotNews, Dragnea ar fi reușit să-i convingă să renunțe la demers.

Printre contestatari s-ar fi numărat vicepremierul Paul Stănescu, Niculae Bădălău, Dumitru Buzatu, Ionel Arsene, Adrian Țuțuianu, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose. Aceștia sunt nemulțumiți că Dragnea ia deciziile în cadrul restrâns și că niciun alt lider nu are acces la acestea.

Liviu Dragnea, susținut de Marian Neacșu și Codrin Ștefănescu, s-ar fi întâlnit cu nemulțumiții și le-ar fi spus acestora că partidul are nevoie să dea un mesaj de unitate și că „nu este momentul dezbinării pentru că, în contextul actual, ar risca să distrugă partidul”.