Lideri din PSD și PNL s-au reunit marți seară într-o ședință secretă

Lideri din PSD și PNL s-au reunit marți seară într-o ședință secretă

Lideri ai USL s-au reunit marți seară într-o ședință secretă. Potrivit unor surse citate de B1 TV, la întrunire au fost prezenți doar lideri PSD şi PNL, printre care cei doi copreședinti ai USL, Crin Antonescu și Victor Ponta. De la ședință au lipsit însă reprezentanți ai PC și UNPR.

Principalele teme de discuție s-au axat pe comisia de modificare a Constituției, dar și pe cea de schimbare a codului electoral. Liderii USL au stabilit ca la conducerea comisiei de modificare a codului electoral să fie desemnat președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, în timp ce la cea de modificare a Constituției rămâne varianta deja discutată, președintele Senatului, Crin Antonescu.

Liderii puterii au mai hotărât formarea unui forum constituțional, coordonat de Cristian Pârvulescu de la Pro Democrația, care va avea sarcina de a strânge propunerile cetățenilor, dar și a ONG-urilor pe marginea revizuirii Constituției.

Mâine, în plenul comun al Parlamentului, se va vota componența comisiei de modificare a Constituției.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`