Lider UDMR: Nu DNA trebuie să decidă dacă avem voie să învățăm în limba maghiară

Publicat: 12 11. 2016, 22:07
Foto: Ziarul de Mures

Nu DNA trebuie să decidă dacă maghiarii din România pot să învețe în limba maternă, a declarat președintele executiv UDMR, Kovacs Peter, făcând referire la situația de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș.

”Nu DNA trebuie să decidă dacă maghiarii din România pot să învețe în limba maternă"Nu putem să ne jucăm cu soarta a 400 de copii. Acum ne gândim dacă școala în sine poate să funcționeze sau nu, dacă bacalaureatul lor are o putere sau nu. Asta vrem, ca nu DNA să decidă dacă avem voie să învățăm în limba maghiară sau nu. Credem că pentru o problemă administrativă — se pare că a fost o problemă administrativă—, nu trebuie închis nimeni, nu trebuie desființată o școală", a declarat liderul UDMR, citat de Agerpres.

El a participat sâmbătă la o acțiune de protest față de situația din Liceul Teologic Romano-Catolic, acolo unde DNA a început urmărirea penală în cazul directorului Zsolt-Jozsef Tamasi și a șefului Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Ștefan Someșan, în legătură cu modul de înființare a respectivei unități de învățământ.