Liberalul Alin Nica a semnat parteneriatul pentru Timiş şi Timişoara cu USR-Plus

Liberalul Alin Nica a semnat parteneriatul pentru Timiş şi Timişoara cu USR-Plus
Foto: Facebook / Alin Nica

Liderul interimar PNL Timiş, Alin Nica, a semnat, vineri, parteneriatul pentru Timiş şi Timişoara cu USR-Plus. Protocolul nu conţine nicio menţiune despre funcţii, ci doar proiecte şi programe comune celor două partide.

PNL și USR-Plus, parteneriat pentru Timiş şi Timişoara

Alin Nica a scris pe pagina sa de Facebook că parteneriatul a fost semnat în cadrul unei conferințe de presă organizată la PNL Timiș. Acesta a menționat că nu dorește nici un fel de discuție cu PSD-ul.

”Am semnat astăzi, în cadrul conferinței de presă de la PNL Timiș, parteneriatul pentru Timiș și Timișoara cu USR-PLUS, un protocol care nu conține nicio mențiune despre funcții, ci doar proiecte și programe comune celor două partide.

Îi aștept și pe cei de la USRPLUS, dacă chiar sunt sinceri în demers și spun că nu îi interesează funcțiile, ci îi interesează problemele oamenilor și proiectele comune la care am convenit, să facă acest efort să vină să îl semneze până luni la prânz. Le ofer și o cafea, pentru că suntem gazde bune și bănățenii sunt gazde bune și tolerante, și să facă acest minim efort de a respecta voința alegătorilor și să semneze acest parteneriat pentru Timișoara și Timiș. Este un parteneriat pe care eu îl consider excelent, parteneriat bazat pe proiecte și principii sănătoase. Dacă pe dumnealor îi interesează funcțiile, atunci să o spună foarte clar sau să facă ceea ce au și spus: să facă o alianță periculoasă și toxică cu PSD în Consiliul Local Timișoara. Noi nu dorim să avem nici un fel de discuții cu PSD pe această temă, dar dacă ei vor să facă acest lucru, le dorim success”, a transmis el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`