Liberalii votează, în cadrul Congresului extraordinar, noul statut al partidului. Andrei Chiliman, marele absent

Liberalii votează, în cadrul Congresului extraordinar, noul statut al partidului. Andrei Chiliman, marele absent

Peste 1.300 de liberali s-au reunit, vineri, în primul congres de după alegeri, în care urmează să fie votat noul statut al partidului.

La congresul extraordinar PNL participă invitaţilor din partea partidelor guvernamentale, a reprezentanţilor UDMR, a minorităţilor naţionale şi a liderilor liberalilor europeni, principalul subiect al reuniunii vizând modificarea Statutului PNL.

Ședința a început cu jumătate de oră întârziere, la ora 13.30, cu prezentările șefilor de partide și ale oficialilor invitați la congres.

Printre marii absenți se numără primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Lista pe care o va prezenta Crin Antonescu în fața congresului, a fost votată, însă fără amendamentele depuse de disidenţi.

Printre ele, şi propunerea primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, ca persoanele cu probleme de integritate să nu mai poată fi miniștri. Motiv pentru care edilul a anunţat că nu va participa la Congres. Noua grilă de conducere prevede 31 de vicepreședinți, un secretar general şi un prim-vicepreședinte.

Delegaţia Permanentă a PNL a votat propunerile pentru modificarea Statutului partidului, între acestea numărându-se înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 31, iar funcţia de secretar general va fi supusă votului Congresului.

„Pe ansamblu, pe tot proiectul de modificare a statutului pe proiectul pe care l-am propus rezultatul votului este 194 voturi „pentru”, un vot, al domnului Tăriceanu, „împotrivă”. Când ai un vot împotriva a 194 crezi că ăsta e deficit de democraţie, este o părere, o respect, dar mai mult decât scorul acesta n-am ce să comentez. Consideraţi acest vot o victorie împotriva lui Chiliman-Tăriceanu? Nu am avut niciodată o bătălie în partid, o bătălie a mea împotriva acestor oameni, a existat această bătălie numai la televizor. Suntem un partid în care întotdeauna va fi loc pentru păreri diferite. Nu va mai fi loc în partid pentru trădători, pentru circari şi pentru oameni care batjocoresc imaginea partidului”, a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL susține că primarul Sectorului 1 a fost cel care a trădat în timpul campaniei. 

„A preluat în acele zile o temă mincinoasă, pe care o continuă până în ziua de azi şi anume că PNL, adică Chiţoiu, care avea drept de semnături, Ponta – domnul Chiliman, fiind laş din fire, niciodată nu a suflat un cuvânt de domnul Ponta – ar fi semnat un document în care se angajau să desfiinţeze, în România, instituţii ale statului de drept”, a mai declarat Crin Antonescu.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus că nu va participa la Congresul PNL pe motiv că este dezamăgit de noul Statut adoptat de Delegația Permanentă şi de respingerea amendamentelor privind votul uninominal pentru conducerea partidului şi alegeri interne pentru candidatul la presedinție. Liberalii au respins și un amendament al lui Chiliman prin care membrii PNL cu dosare penale nu mai aveau acces la funcții publice.

 „Eu nu am încălcat până în prezent absolut deloc statutul PNL, nu am încălcat PNL am intervenit ori de câte ori conducătorul PNL a făcut lucruri care au fost incorecte sau au încălcat statutul”, a spus Andrei Chiliman.

 Klaus Iohannis a discutat despre o eventuală funcţie de preşedinte de partid în PNL pe viitor. Pentru moment primarul Sibiului a primit din partea Consiliului Naţional al partidului votul în favoarea acordării derogării de vechime, astfel încât edilul să poată candida la o funcţie de conducere în Congresul PNL.

„A fost discuţia mai altfel dacă într-un viitor se va pune problema preşedinţiei de partid, este posibil să fac parte dintre persoanele care vor putea intra în discuţie. Nu pot să visez la această funcţie dar dacă se va pune problema voi fi dispus să discut chestiunea asta”, a spus primarul Sibiului.

Senior liberalul Mircea Ionescu Quintus a declarat ca a votat împotriva funcției de prim-vicepreședinte.

„După experiența mea, atât timp cât am condus partidul de 2 ori s-a constituit funcția asta și în ambele cazuri a ieșit prost, prost! Adică, prim-vicepreședintele nu mai vota alături de vicepreședinți, se vota mai mult președinte, și asta a dăunat bunului mers al unității”, a spus Quintus.

Votarea noului Statut urmează să aibă loc vineri, în cadrul Congresul extraordinar al PNL. Sâmbătă se va desfăşura Congresul ordinar al PNL, în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului.

Congresul extraordinar al PNL

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`