Gafă monumentală în PNL. Liberalii vor să desfacă în instanţă USL, dar au pierdut originalul documentului care atestă înfiinţarea Uniunii. Aşa că membrii partidului s-au văzut nevoiţi să ceară o copie a Protocolului USL de la Tribunalul Bucureşti. Cu toate actele în ordine, preşedintele PNL, Klaus Iohannis speră acum să îngroape definitiv şi oficial lozinca „USL trăieşte”, potrivit gândul.info.
PNL a ieşit de la guvernare în luna februarie a acestui an, după ce ruperea Uniunii Social Liberale a fost votată în Delegaţia Permanentă a partidului.
Însă acţiunea liberalilor nu a fost confirmată oficial de o instanţă nici până acum, deşi intenţia juridică a fost anunţată de fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu încă din luna mai, din timpul campaniei pentru europarlamentare.
Recent, membri ai partidului au descoperit că Protocolul USL a fost pierdut din actele oficiale PNL, iar copia originalul a fost obţinută în cele din urmă de la Tribunalul Bucureşti pentru a continua acţiunea în instanţă, susţin jurnaliştii de la gandul.info.
Săptămâna viitoare, liberalii vor prezenta un document în Delegaţia Permanentă a partidului pentru denunţarea USL în faţa magistraţilor.
Liderii PNL au luat în calcul şi statutul aleşilor locali înainte de a demara acţiunea juridică.
„După ruperea USL nu era foarte clar dacă nu se generau inconveniente la nivelul administraţiei locale, când se înlocuieşte un consilier, pentru nu a fi private partidele din acea listă de dreptul de a-şi înlocuit consilierul. Am aflat că nu există consecinţe juridice şi poate fi denunţată fără probleme alianţa”, a declarat Crin Antonescu.