Lia Olguța Vasilescu: Singura variantă a PNL pentru a rămâne la guvernare este să coopteze PSD. Noi putem să ne asumăm orice minister / Logic ar fi să intrăm cu un premier PSD (VIDEO)

Lia Olguța Vasilescu: Singura variantă a PNL pentru a rămâne la guvernare este să coopteze PSD. Noi putem să ne asumăm orice minister / Logic ar fi să intrăm cu un premier PSD (VIDEO)
Foto: Facebook @ Lia Olguța Vasilescu

Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei și vicepreședintă PSD, consideră că PNL mai poate rămâne la guvernare doar dacă îi cooptează și pe social-democrați, pentru că „nu mai are numărul de parlamentari pe care îl avea acum trei zile, deci o încercare a lor de a reface coaliția cu USR și cu UDMR ar fi imposibilă pentru a le asigura numărul de voturi necesare”.

„Noi putem să ne asumăm orice fel de portofoliu”, a subliniat social-democrata, luni seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Lia Olguța Vasilescu, pe B1 TV: Nu cred că există o altă variantă la ora actuală decât intrarea PSD la guvernare

Întrebată dacă își menține declarația potrivit căreia „se impune” intrarea PSD la guvernare, Lia Olguța Vasilescu a afirmat: „Sigur. Nici nu cred că există o altă variantă la ora actuală pentru că PNL nu mai are numărul de parlamentari pe care îl avea acum trei zile, deci o încercare a lor de a reface coaliția cu USR și cu UDMR ar fi imposibilă pentru a le asigura numărul de voturi necesare, poate doar dacă ar lua în combinație și AUR, ceea ce nu cred că va fi cazul, și atunci singura lor variantă de a rămâne la guvernare este să coopteze PSD, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de la început, adică de anul trecut, de când noi am câștigat alegerile, să nu uităm acest lucru”.

Întrebată dacă PSD vrea să intre la guvernare cu un premier propriu sau mai degrabă cu unul independent ori din PNL, ea a adăugat: „Logic ar fi să intrăm la guvernare cu un premier PSD. Repet, noi am câștigat alegerile, iar la ora actuală cel mai mare grup parlamentar este cel al PSD, dar probabil că mâine dimineață va fi întrunită conducerea partidului, se va da un mandat unei echipe de negociere și de aici încolo urmează să se întâlnească și să discute toate aceste lucruri. La acest moment, noi nu avem o altă decizie luată în conducerea PSD decât cea de astăzi, de la prânz, când am decis că nu vom susține guvernul Ciucă minoritar”.

„Noi putem să ne asumăm orice fel de portofoliu. Cred că după doi ani de guvernare de dreapta începe să realizeze lumea că, totuși, specialiștii cei mai buni din România au fost ai PSD. (…) Mă refer la toate ministerele. Da, și la Justiție am avut miniștri foarte buni. (…) Eu cred că ne vom concentra pe ministerele economice, pe ministerele de fonduri europene sau de dezvoltare, pe ministerele care se referă la protecția socială, agricultură”, a mai afirmat Olguța Vasilescu.

Întrebată dacă PSD dorește să intre în Guvern cu miniștri PSD sau vrea să propună specialiști din zona partidului, vicepreședinta social-democraților a spus: „Asta a fost o propunere pe care noi am avut-o în urmă cu o săptămână și care nu s-a luat în considerare, de a intra cu specialiști. S-a vrut neapărat un guvern asumat politic. Am și fost acuzați în ultima perioadă de faptul că nu vrem să ne asumăm guvernarea, vrem să rămânem în opoziție și să așteptăm să creștem, să își rupă PNL gâtul și să nu fim noi la guvernare iarna aceasta. Cred că este nevoie de o asumare politică până la urmă. Situația din țară nu ne permite în niciun caz să stăm pitulați și să așteptăm să se întâmple ceva și să își rupă gâtul adversarul”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`