Leonard Orban, despre aderarea la Schengen: Perspectivele nu par prea optimiste. De vină sunt problemele UE
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban s-a declarat sceptic în privința șanselor României de aderare la spațiul Schengen, accentuând că perspectivele “nu par prea optimiste”. Principalul obstacol este poziția Olandei, care solicită cel puțin două rapoarte MCV favorabille pentru a fi de acord cu aderarea, a mai explicat, marți, Orban.
„Nu vreau să repet, dar în momentul de faţă, aşa cum se văd lucrurile, se pare că nu avem prea bune perspective. Perspectivele nu par prea optimiste, în condiţiile în care Olanda este fermă în a susţine chestiunea că este nevoie de cel puţin două rapoarte privind MCV, două rapoarte pozitive. Şi, iar, interpretarea pe «rapoarte pozitive» este foarte discutabilă”, a spus Orban, la o conferinţă, potrivit money.ro.
România își va continua eforturile în vederea aderării deși mesajele primite pe canale diplomatice sunt că problema nu este una a țării noastre ci a zonei Schengen, care se confruntă cu probleme legate de criza actuală a zonei euro, a spus ministrul.
“Vreau să vă spun că vom continua să exercităm presiuni, vom continua să ne pregătim pentru acest proces, inclusiv prin demersuri diplomatice şi vom continua să fim extrem de activi, inclusiv în ceea ce priveşte programul de guvernanţă Schengen, care este extrem de important şi care ne interesează în mare măsură pentru că este vorba despre modul în care va arăta această iniţiativă în viitor. Pentru că, de multe ori, vreau să vă spun că ni s-a transmis mesajul «În mare parte, faptul că nu aderaţi la Schengen acum, nu este din vina voastră, ci este din vina problemelor pe care spaţiul Schenhgen le are în prezent». Vă daţi seama cum am putut accepta asemenea mesaje. Dar pe de altă parte, suntem conştienţi că este nevoie de consolidarea acestui spaţiu şi vom face eforturile necesare”, a comentat Leonard Orban.
Olanda, care a mai blocat o dată aderarea României și bulgareiei la Schengen în 2011, rămâne consecventă opiniei potrivit căreia cele două țări nu sunt încă pregătite pentru spațiul Schengen. Ministrul Imigrației din Olanda, Gerd Leers, declarând pe 13 decembrie că este nevoie ca România și Bulgaria să înregistreze progrese clare în privința combaterii criminalității și corupției, ce vor trebui evidențiate în următorul raport al CE.
Accesul liber pe piața muncii din UE
Ministrul a mai declarat că va mai expune în fața Comisiei Europene și problema restricțiilor impuse românilor pe piața muncii din UE, pentru a se vedea dacă acestea se justifică pentru cele nouă state ale Uniunii care le aplică.
„Nu pot să nu mă refer la chesiunea privind libera circulaţie a persoanelor şi să nu constat că sunt nouă state membre care menţin în continuare restricţiile pentru cetăţenii români şi bulgari şi bineînţeles că o să ne adresăm CE şi o să-i întrebăm care este opinia lor, dacă se justifică menţinerea acestor restricţii”, a spus Orban.
Ministrul și-a exprimat certitudinea că cel puțin în cazul unuia dintre cele nouă state măsurile pentru limitarea migrației forței de muncă dinspre România nu se justifică, în această țară muncind doar câteva mii de români.
„Ştiu foarte bine, pentru că am negociat tratatul de aderare a României la UE, numai condiţii excepţionale pe piaţa muncii din statele membre respective ar justifica prelungirea cu încă doi ani, până la termenul maxim de 7 ani, a acestor restricţii. Şi cum pot să înţeleg o măsură luată de prelungire a acestor restricţii, ba chiar de a le înăspri comparativ cu perioadele trecute, în condiţiile în care prezenţa muncitorilor din România se ridică la un număr de doar câteva mii, sub 10 mii de persoane, într-un anumit stat membru. Nu vreau să-l nominalizez dar e bine cunoscut”, a declarat Orban la conferinţa de presă de preluare a preşedinţiei daneze a UE.