Leonard Orban: Corecţiile financiare pe cele patru programe operaţionale, în jur de 600 de milioane euro

Publicat: 26 10. 2012, 22:30

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Externe, a declarat vineri că nivelul corecțiilor financiare propuse de Comisia Europeană pentru programele Transport, Mediu, Competitivitate Economică și Regională se ridică la aproape 600 de milioane de euro.

Orban s-a aflat vineri într-o vizită la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Comisiei Europene despre corecțiile financiare ale celor patru programe pentru care plățile au fost întrerupte începând cu 1 iulie.

El a precizat că acceptarea prealabilă de către România a corecțiilor este condiția pentru posibilitatea reluării plăților pentru Programul Operațional de Mediu, precum și pentru axele din programale Regional și Transport.

„Deocamdată vorbim de estimări preliminare, pentru că nu poţi să ai cifrele exacte, proiecte în curs de derulare, iar altele la care nu s-au transmis cererile de rambursări. Sumele totale pe cele patru programe din gestiunea DG Regio sunt de 600 de milioane de euro. E o evaluare preliminară, ar putea să mai crească şi să mai scadă. Nu am dat niciun fel de acord pe această chestiune, subiectul va fi discutat în detaliu cu CE”, a spus Orban, citata de Mediafax.

Potrivit ministrului român, la cele 600 de milioane de euro se mai adaugă și 175 milioane de euro pentru corecții financiare deja acceptate pentru programul POSDRU.

CE a decis să presuspende cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, respectiv „Transport”, „Regional” şi „Creşterea competitivităţii economice”, România având la dispozizie două luni pentru remedierea deficienţelor. (Detalii AICI)