Legea salarizării nu este gata, deși Guvernul le promisese profesorilor că pe 15 iulie actul normativ va fi finalizat

Legea salarizării nu este gata, deși Guvernul le promisese profesorilor că pe 15 iulie actul normativ va fi finalizat
Ilustrație dintr-o instituție de învățământ din București, în timpul grevei generale organizate în sistemul educațional de stat, 22 mai 2023. Inquam Photos / Octav Ganea

Promisiunile făcute profesorilor au fost deja încălcate de către guvernanți. Deși reprezentanții coaliției PSD-PNL au promis public că draftul legii salarizării unitare din sistemul public va fi gata până la data de 15 iulie, acesta nu ar fi gata potrivit surselor Edupedu.ro.

Grilele pentru sectorul învățământ nu sunt finalizate

Nici măcar grilele pentru sectorul învățământ nu sunt finalizate. Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a spus pentru Edupedu.ro, înainte să-și dea demisia din funcție, că variantele de grile cu salariile profesorilor din noua lege a salarizării vor fi gata până pe 15 iulie.

Acestea urmează să fie înaintate coaliției de guvernare, spunea Budăi. Cu referire la perioada până la care poate fi finalizat proiectul noii legi, adică data de 15 iulie, Budăi a transmis că solicitarea coaliției nu s-a referit la toată legea, ci a vizat domeniul Educației. Lucru fals, deoarece în mai multe rânduri oficialul a spus că este vprba despre întreaga lege.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Pe 12 iunie, ministrul Muncii a declarat că de la 1 ianuarie 2024 un profesor debutant va avea un salariu net de 4.600 de lei.

Pe 22 iunie, Ligia Deca declara că „se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educației, împreună cu federațiile sindicale, la sfârșitul anului trecut, începutul acestui an.”

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească din iunie 2023 salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`