Legea salarizării, cadoul PSD pentru aleșii locali. Lefurile din primării şi consiliile judeţene au explodat în doar o lună
De când a fost adoptată Legea salarizării, în administrația locală plouă cu bani. Dar nu pentru investiții, ci pentru umplerea buzunarelor aleșilor locali. Salariile din primării și consiliile județene au crescut chiar și de trei ori, căci legea o permite. Singura condiţie este ca angajaţii să nu câştige mai mult decât şeful instituţiei.
Primarul din Bistriţa, Ovidiu Creţu, va încasa de luna viitoare un salariu triplu faţă de cel primit până acum, în urma unei decizii adoptate luni de consilieri municipali, iar cei 895 de angajaţi ai municipalităţii, la care se mai adaugă şi aproximativ 200 de asistenţi personali, vor beneficia de salarii majorate cu 200 până la 1.000 de lei, informează gandul.info.
Primarul Ovidiu Creţu va avea începând din august o indemnizaţie de 13.050 de lei, faţă de 4.200 cât câştigă în prezent. Cei doi viceprimari ai municipiului Bistriţa vor avea salarii de 11.600 de lei, iar administratorul public va încasa 10.310 de lei.
Consiliul Judeţean Braşov a decis mărirea salariilor cu 50%, iar pentru oraşul Urlaţi din Prahova creşterile de salarii au fost votate încă din prima săptămână a lunii iulie. Potrivit Observatorul de Prahova, angajaţii primăriei Urlaţi, Prahova, au acum salarii ca de multinaţională. Contabilul Clubului Sportiv local câştigă acum 4.000 de lei brut, la fel ca şi managerul Casei de Cultură, iar bibliotecarul localităţii, 4.500 de lei.
10.500 de lei brut (7.363 de lei net) este cel mai mare salariu de bază al unui funcţionar public din Primăria Sibiu, începând de luna aceasta. Creşterile substanţiale nu au putut fi aplicate, însă, şi la CJ Sibiu, unde conducerea instituţiei arată că o majorare semnificativă poate afecta bugetul de investiţii al judeţului, informează turnulsfatului.ro.
Salariile tuturor angajaţilor Consiliului Judeţean Covasna au fost majorate începând cu data de 1 iulie, astfel că nu vor mai exista posturi plătite cu mai puţin de 2.000 de lei net, informează weradio.ro. Angajaţilor cu studii medii li s-au dublat salariile, ajungând în jurul a 2.000 de lei lunar, iar debutanţii cu studii superioare au ajuns să aibă lefuri de 4.350 lei brut, respectiv 3.035 lei net.
Şi funcţionarii publici din Iaşi se vor bucura de măriri de salarii: un îngrijitor de la Consiliul Judeţean va avea un salariu lunar de aproape 1.600 de lei net, secretarul judeţului va avea peste 10.000 de lei lunar, iar un şef serviciu, aproximativ 9.000 de lei pe lună.
Primarul municipiului Caransebeş are un salariu brut de 9.425 de lei. Angajaţii cu funcţii de conducere vor avea următoarele salarii brute: secretarul Primăriei – 7.830 de lei, arhitectul-şef 7.685 de lei, directorii executivi 5.800 de lei, şefii de servicii 4.495 de lei, iar un şef de birou 4.060 de lei.
Consiliul Local Timiș a aprobat și el noile lefuri, primarul Nicolae Robu precizând că acestea au crescut cu 300 de lei pentru toţi angajaţii, informează radiotimisoara.ro.
Cel mai mare salariu din Primăria Timişoara îl are primarul Nicolae Robu, care câştigă 13.000 de lei brut. Nicolae Robu mai are un venit de 14.000 de lei lunar din postura de profesor universitar. La această sumă se adaugă o majorare de 25 la sută ca urmare a obţinerii, de către Robu, a unei gradaţii de merit, mai precizează gandul.info.
Cele mai mare salarii din primăria Timişoara, după primar şi viceprimari, le au secretarul primăriei Simona Drăgoi şi city managerul Robert Kristof. Cei doi câştigă 11.000 de lei brut. Cel mai mic salariu de şofer din Primăria Timişoara este de 3.000 de lei, dar poate ajunge la 3.300 de lei brut. Primarul Nicolae Robu susţine că în primărie încă sunt nemulţumiri legate de salarii.
Şi angajaţii Consiliului Judeţean Timiş vor primi salariile mărite în 10 august. Indemnizaţia preşedintelui consiliului judeţean este 13.050 lei (brut), iar cea a vicepreşedinţilor şi a secretarului 11.600 lei (brut). Un şofer poate ajunge să primească un salariu de bază de 3.648 lei, iar un muncitor calificat (zugrav, mecanic, telefonist) la 3.485 lei, în funcţie de gradul de profesional, potrivit tion.ro.
Indemnizaţia primarului municipiului Câmpina a fost stabilită la 9.425 lei brut, iar cea a viceprimarului – la 7.975 lei brut, informează campinatv.ro. Un şofer din Primăria Câmpina şi un muncitor calificat vor avea până la 2.190 lei salariu de bază, iar un muncitor necalificat – 1.784 lei.
În schimb, la Bistriţa, şeful Consiliului Judeţean a anunţat că nu vor creşte salariile, ba mai mult, caută variante să le scadă pe cele ale angajaţilor neperformanţi. Radu Moldovan a mai spus că încearcă să găsească soluţii la Ministerul Muncii pentru ca o scădere a salariilor să fie legală.
”Avem în momentul de faţă multe adrese la Ministerul Muncii pentru că mă interesează foarte tare să am dreptul să le scad (n.n salariile). Vorbesc foarte serios! Le-am spus tuturor colegilor mei că odată cu evaluarea anuală a angajaţilor din aparatul de specialitate, vom face şi salarizarea. Cei care au făcut ceea ce au de făcut vor rămâne cu salariile pe care le au, cei care nu, voi propune Consiliului Judeţean o grilă de salarizare pentru anul 2018. În momentul de faţă, în sfârşit, după zeci de ani, în administraţia publică locală avem salarii civilizate”, a mai spus Moldovan.
În ciuda reducerilor de salarii despre care vorbeşte Radu Moldovan, vor fi venituri mai mari pe care le vor obţine, de la 1 iulie, preşedintele, vicepreşedinţii şi administratorul public al judeţului, conform legii salarizării unitare.
”Dacă nu mă înşel, salariul meu brut este undeva în jurul a 9.000 de lei, deci circa 6.000 net şi el va creşte cu maxim 50 la sută. Va ajunge la 13.000 şi ceva brut”, a mai spus Radu Moldovan, citat de gandul.info.
Şi salariile parlamentarilor s-au dublat în ultima lună, amintește sursa citată.