Premierul Florin Cîțu a anunțat că guvernanții lucrează la o nouă Lege a salarizării unitare. Cîțu s-a arătat extrem de nemulțumit de faptul că nu există o ierarhie și, mai rău decât atât, că nu există criterii de performanță pentru bugetari. Șeful Guvernului a punctat că există numeroase exemple în Uniunea Europeană de bună practică în guvernanța administrații publice ce vor fi folosite și în România.
Florin Cîțu a mai spus că guvernanții vor analiza și sporurile pe care le primesc bugetarii, pentru a vedea care se justifică și care nu. Și ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit despre corectarea Legii salarizării și a anunțat înființarea unei echipe mixte care să reașeze raportarea sporurilor la salariul de bază.
Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat că Legea salarizării unitare va căpăta o nouă formă deoarece e nevoie de ierarhizare și de criterii de performanță pentru bugetari.
Cîțu a amintit că actuala Lege a salarizării unitare a fost prezentată ca fiind echitabilă, dar numeroasele excepții introduse în ea, în ultimii ani, nu au făcut decât să sporească inechitățile. El a mai precizat că salariul președintelui României nu mai e cel mai mare din țară, așa cum a fost anunțat și cum ar fi trebuit să fie.
„Legea salarizări unitare a fost prezentată ca eliminând inechitățile, dar a creat mai multe probleme prin tot felul de excepții în ultimii ani. Știți că atunci când a fost prezentată s-a spus că președintele României are cel mai mare salariu și de aici pornim cu restul. Nu mai e așa. Președintele României nu mai are cel mai mare salariu”, a declarat premierul.
Acesta s-a referit apoi la o altă problemă din actuala lege, anume lipsa indicatorilor de performanță. El a punctat că acest lucru se va schimba.
„E vorba și de a lega veniturile de performanță. Sunt mai multe lucruri. Pe lângă faptul că vrem să avem o ierarhizare clară, trebuie să introducem și niște indicatori de performanță care să fie conectați la aceste venituri. Deci creșterea veniturilor să nu ai fie una decisă politic în fiecare an, ci să fie legată de performanța economiei”, a mai declarat Florin Cîțu.
Liberalul a precizat că România va prelua de la instituțiile UE mai multe exemple de bună practică în guvernanța administrații publice.
Prim-ministrul a mai spus că vor fi analizate și sporurile din sectorul public, „să vedem care dintre ele se justifică sau nu. Și ne uităm la tot ce înseamnă salarizare, în același timp”.
Cât despre dorința unor bugetari de a le fi mărite salariile, premierul a explicat faptul că în absența investițiilor și a unei creșteri economice sustenabile, România nu poate susține nici măcar actualul nivel de salarizare. De altfel, Cîțu a punctat că investițiile reprezintă, alături de sănătate, prioritatea lui în bugetul pe acest an.
Despre „disproporţiile şi inechităţile atât de mari” din Legea salarizării a vorbit și ministrul Muncii, Raluca Turcan: „Deci, practic, e un haos în momentul de faţă în privinţa salarizării bugetare pentru că nu se mai respectă niciun principiu din acea lege”.
„Este foarte posibil ca, echilibrând acest sistem de sporuri, da, unii care beneficiază de spor de antenă într-un loc unde nu au nicio treabă cu antena să nu mai beneficieze de acel spor. Dar atenţie, nu se taie salariile, se umblă la sistemul de acoperire echitabilă a celor plătiţi din bani publici”, a mai declarat Turcan.
În acest context, ministrul Muncii a anunțat formarea unei echipe interministeriale „care să pregătească o formulă care să reașeze în primul rând raportarea sporurilor la salariul de bază. Noi credem că trebuie să existe un plafon care să nu mai fie depășit cu niciun fel de excepție”.