Legea referendumului, adoptată de Camera Deputaților: PDL contestă legea la CC
Legea referendumului a fost adoptată marți de Camera Deputaților, cu 187 de voturi pentru, 56 împotrivă și 5 abțineri.
Suspendarea președintelui României se va face mult mai ușor, potrivit acestei legi. Astfel, pentru suspendare este nevoie de 50 la sută plus unu din voturile celor prezenți la urne, nu a 50 la sută plus unu din totalul cetățenilor români cu drept de vot, cum se cerea anterior.
La scurt timp, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.
Anastase a precizat că legea trebuie contestată deoarece „există o discriminare între diversele tipuri de referendum”, în timp ce Mircea Toader a arătat că această lege adoptată de Parlament „are un singur obiectiv şi anume suspendarea şi demiterea preşedintelui ţării”, transmite Mediafax.
Legea a fost adoptată luni pe articole în aceeași Cameră a Parlamentului, după ce a fost votată mai întâi în Senat, săptămâna trecută, în calitate de primă Cameră sesizată.
Legea va merge la președintele Băsescu pentru promulgare și va deveni valabilă odată ce este publicată în Monitorul Oficial.
Deputații PDL au avertizat anterior că vor contesta legea la Curtea Constituțională dacă va fi adoptată.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf