Luni, Senatul a adoptat Legea pentru desființarea Secției Speciale, în calitate de for decizional. Astfel, proiectul de lege al Guvernului privind desființarea Secţiei pentru investigarea infracțiunilor din Justiţie (SIIJ) a trecut cu 86 de voturi „pentru”, 37 „împotriva” și o abținere.
Proiectul de act normativ a fost inițial de Ministerul Justiției și adoptat de Camera Deputaților la data de 21 februarie 2022, prevede desființarea SIIJ, iar atribuțiile acesteia vor fi preluate de către Parchetele obișnuite.
Totodată, proiectul de lege mai menționează și faptul că posturile aflate în schema de funcții și de personal a Secţiei speciale la data intrării în vigoare a noii legi, vor rămâne în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora, urmând ca cele soluţionate, aflate în arhiva secţiei, să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii”, se arată în proiectul de lege ce a trecut prin Parlament.
Totodată, plenul și-a însușit modificarea adoptată de Comisia juridică a Senatului, la propunerea membrilor PNL, PSD şi UDMR.
„De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai CSM, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel şi de procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de judecătorii Curţii Constituţionale”, este aemndamentul adăugat în Senatul României. Amendamentele aduse de către USR și AUR au fost refuzate.