Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021 au fost publicateîn Monitorul Oficial marți, 9 martie, la o zi distanță de momentul în care actele normative au fost promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Adoptate de Parlament în 2 martie,Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 au fost promulgate luni, 9 martie,de președintele Klaus Iohannis.
„Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile”, se arată în comunicatul prin care Administrația Prezidențială a anunțat promulgarea celor două legi.
Potrivit Administrației Prezidențiale, „bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, prea adesea ignorate în trecut”.
„Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19. Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, se mai arată în același comunicat.
Potrivit sursei citate, „creșterea ponderii în PIB a veniturilor din fonduri europene echivalează cu un angajament ferm al Guvernului de a beneficia pe deplin de investițiile din fondurile europene și de Planul Național de Redresare și Reziliență”.
„Totodată, obiectivul de eficientizare a cheltuirii banului public nu se poate realiza, pe termen mediu, fără o amplă reformă a cadrului fiscal-bugetar și a sistemului de administrare fiscală. Doar prin reforme autentice, care să genereze transparență și eficiență în sistemul administrativ, veniturile la bugetul de stat vor înregistra creșteri sustenabile, de care România are nevoie în anii următori”, conchide comunicatul.