Lăzăroiu: Referendumul președintelui, un mijloc de presiune asupra politicenilor de a respecta voința românilor din 2009

Publicat: 16 06. 2013, 20:18

Referendumul propus de președintele Băsescu pe tema Parlamentului unicameral este un ”mijloc de presiune asupra politicienilor de a ține cont de voința românilor exprimată în 2009”, a declarat, duminică, consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu.

”Obiectivul cel mai important nu este să avem încă un referendum, obiectivul este ca actuala Constituție să includă rezultatul referendumului din 2009, adică 300 de parlamentari şi Parlament unicameral. Referendumul pe care preşedintele l-a propus (…) este un mijloc de presiune asupra politicienilor de a ţine cont de voinţa românilor. Nu este un scop în sine referendumul”, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, Sebastian Lăzăroiu.

Potrivit acestuia, Constituția pe care o formulează actuala Putere este o lege împotriva românilor.

„Constituţia revizuită să includă 300 de parlamentari şi Parlament unicameral, altfel este o Constituţie împotriva românilor practic această Constituţie. (…) E falsă Constituţia asta, sunt propuse tot felul de glumiţe, probabil tocmai ca să acopere esenţialul, ea nu include 300 de parlamentari şi Parlament unicameral”, a mai precizat Sebastian Lăzăroiu.