Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu crede că Victor Ponta va avea un rol comic în istorie, acolo unde va intra drept groparul PSD.
„Ponta va intra în istorie ca groparul PSD. Nu cred că va fi neapărat ceva rău, având în vedere starea în care se află acum moștenitorul de facto al PCR. Și eu cred că doar o implozie poate reforma acest monstru alcătuit din gunoaiele tranziției. Cu toate astea, Ponta va avea în cartea de istorie și un rol comic. Pentru că a îngropat PSD din pură prostie, nu pentru că și-a dat seamă că singură soluție pentru reformarea stângii este să-și radă partidul din rădăcini”, a scris fostul consilier prezidențial pe pagina sa de Facebook.
Acesta a declarat, la fel ca și președintele Băsescu, că prin comisia Nana vor ieși la iveală ilegalitățile legate de retrocedările terenurilor din 1990, făcute de către primari ai PSD. „Mă gândeam doar la această celebra comisie Nana. Făcută în mod evident pentru a-și demola adversarul politic, ea nu face decât să scoată la iveală una din marile furăciuni ale tranziției: retrocedarea terenurilor. În care primarii PSD, dominanți în mediul rural după 1990, sunt băgați până-n gât. Cei mai bătrâni dintre noi știu exact despre ce vorbesc. Odată ajunse pe mână procurorilor toate aceste cazuri, nu doar cel de la Nana, activul PSD va umple pușcăriile. Repet, din pură stupizenie, Ponta a deschis cutia Pandorei”, a mai spus fostul consilier prezidențial.